Jucătoarea de tenis, Kim Clijsters, care a revenit în circuitul WTA vara acesta se pregatește de US Open. Belgianca a declarat că se află foarte aproape de forma sa maximă.
„Sunt mulțumită de forma mea de joc la turneul de la Toronto. Am învins o jucătoare de top 10 (n.r. – Victoria Azarenka, din Belarus, locul 8 mondial). Am fost învinsă apoi de Jelena Jankovic, numărul 4 mondial, dar aș fi putut câștiga acea partidă. numéro. În ciuda frustrării mele, cred că nu sunt departe de cea mai bună formă a mea”, a precizat Clijsters pe pagina personală de web, citată de Mediafax.
Kim Clijsters, fostă ocupantă a locului întâi în clasamentul mondial, a revenit, luni, în competiții, la turneul WTA de la Cincinnati. Clijsters, în vârstă de 26 de ani, și-a întrerupt activitatea sportivă în mai 2007, pentru a da naștere, în februarie 2008, unei fetițe.
Fosta numărul unu mondial nu a mai jucat la Flushing Meadows din septembrie 2005, an în care a câștigat turneul, singurul de Grand Slam din palmares.
„Nu mi-am putut apăra niciodată titlul câștigat în 2005. În 2006, am fost accidentată, iar în 2007 eram însărcinată. Sunt nerăbdătoare să joc pe terenul Arthur Ashe. Ador acest teren”, a mai spus jucătoarea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER